SFATURI generale despre tatuaj
Lucrand la un salon de tatuaj, ma lovesc de multe ori de intrebarea celor care vor un prim tatuaj:
- De ce ar trebui sa platesc eu atatia bani ca sa ma tatuez la un salon?
Ei bine, raspunsul e unul simplu: priveste lucrarile care ies dintr-un salon specializat si compara-le cu lucrarile facute “pe genunchi, acasa” de amatori. Sunt convins ca vei veni la salon, daca nu acum, atunci peste un timp pentru a-ti acoperi mazgaleala obtinuta in alta parte.
Industria tatuajului s-a schimbat mult in anii trecuti, a devenit mai populara, ceea ce este un lucru bun si rau in acelasi timp. Iata de ce:
- Sa vedem partile bune...
Nu mai trebuie sa iti ascunzi arta pe care o porti;
Societatea moderna a devenit mai putin reticenta fata de oamenii tatuati, nu mai suntem priviti ca niste delicventi;
Ne permite noua, tatuatorilor sa avem activitate constanta, avem un job sigur unde putem creea ceea ce ne place;
Ajuta artistii sa isi exprime arta si sa isi imbunatateasca tehnica si experienta.
- Acum sa vedem partile rele:
Daca un profan priveste o emisiune la televizor va vedea intr-o ora creatia unui tatuaj, cap-coada, care in realitate cere cateva ore bune de lucru si se va mira de ce la noi dureaza asa de mult lucrarea. Imaginati-va ca toata actiunea unui film de o ora sa se petreaca in exact o ora si in realitate... Nu tot ce vedeti la televizor este asa cum va este prezentat.
Societatea moderna nu mai priveste pe cei tatuati ca fiind delicventi.. Ups, tocmai spusesem ca asta e un lucru bun, nu? Ei bine, partea proasta e ca, cei care nu s-ar fi tatuat din acest motiv, vor acum un tatuaj, orice, ce e la moda, doar ca sa fie si ei cool. Pentru ei tatuajul nu are un sens, nu ii reprezinta ca personalitate, doar e biletul lor de intrare “in randul lumii”.
Tatuajul e o poarta spre sufletul tau. El trebuie sa te reprezinte, sa aiba un inteles, sa poti fi “citit” doar privindu-l. Nu trebuie sa fie tipator, dar atunci cand te vei uita la el sa poti spune “e ok, ma reprezinta, asta sunt eu”.
Oamenii cumpara kit-uri de tatuaj de pe net si isi spun artisti tatuatori. Problema e cand asta devine prea comun, cand oamenii vor sa faca bani din asta spunand – gata, stiu sa desenez bastonase, deci pot sa si tatuez. De aici apar foarte multe probleme. Multi spun ca asta se poate face de “vecinul priceput, in bucatarie”. Ce pot spune, mult succes, roaga-te sa nu te trezesti si cu ceva boli pe langa tatuaj.
- Inainte sa te tatuezi, intotdeauna fa un pic de cercetare, vezi cine te tatueaza, ce lucrari a mai facut si in ce conditii.
Toata lumea se pricepe mai nou la tatuaje pentru ca le vad peste tot, la Tv, in presa, pe internet. Acesti atotstiutori cer sa li se faca cate un model pe care l-au vazut la altcineva, indiferent daca li se potriveste sau nu. Daca un model arata bine pe cineva nu inseamna ca se va potrivi si cu formele tale, cu conformatia ta, cu felul tau de a fi. Ceea ce ti-ar sta bine tie nu e sigur ca va sta bine si altuia, si viceversa. Tocmai din cauza asta, incearca sa gasesti artisti care iti vor face tatuajul personalizat, potrivit tie, nu modele de catalog.
Incearca sa iti cheltui banii cu cap, la oameni specializati, in coditii igienice, pentru ca, platind oameni needucati si fara talent in acest domeniu vei putea avea neplaceri.